„Care stick?”

„Care stick?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul șef al CCA, Gheorghe Constantin, și patronul lui FC Argeș, Cornel Penescu, și-au susținut deja primele depoziții în fața judecătorilor, care i-au trimis în arest preventiv.

În timpul audierilor de săptămâna trecută, de la Curtea de Apel Pitești, Penescu a spus că nu are cunoștință despre înscrisul „șpagă GC”, de pe stick-ul de memorie găsit în biroul său. „Nu știu ce scrie. Să mi-l arate și, dacă este scris ceva și este scrisul meu, eu îl recunosc. Procurorii sunt neprofesioniști, mă iertați că le zic așa, dar și ei mă fac pe mine inculpat“, a declarat Penescu.

La rândul său, Gheorghe Constantin le-a spus magistraților că este bolnav și că, de când a fost arestat, nu a mai urmat tratamentul.

„Am suferit recent o operație la colon și trebuie să iau permanent medicamente. Nu mi-am mai luat tratamentul de luni, de când am fost arestat, iar medicamentele nu au ajuns la mine nici până acum. Sunt un om onest, am un trecut cu realizări și vă rog să mă credeți că nu reprezint un pericol social“, le-a spus Gheorghe Constantin magistraților.

Procurorii spun că există pericol social

La ieșirea de la audieri, Cornel Penescu spunea că este „aproape sigur“ că nu va fi eliberat din arest, pentru că „trendul în România este ca milionarii să stea la pușcărie”. Faptele de care sunt acuzați cei patru inculpați din dosarul Penescu prezintă „un grad de pericol social însemnat“, se arată în motivarea arestării preventive dată de Tribunalul Argeș. De asemenea, se precizează că, prin lăsarea în libertate a inculpaților, desfășurarea cercetării penale ar fi îngreunată, ca urmare a autorității și influenței pe care aceștia le au în diferite medii. Avocatul lui Penescu, Florentin Sorescu, crede în eliberarea clientului său de această dată: „Cred că sunt șanse mari să fie eliberat. Dacă nu, vom da drumul imediat la recurs”.

Arbitrii vin azi din nou la audieri

În această dimineață, la sediul DNA sunt așteptați cei patru arbitri implicați în scandalul luării de mită, Marcel Savaniu, Sorin Corpodean, Aurelian Bogaciu și Tiberiu Lajos, care vor trebui să dea din nou declarații. Dintre aceștia, Tiberiu Lajos se află la prima vizită la DNA, având în vedere faptul că săptămâna trecută el nu a putut ajunge la interogatoriu din cauza decesului tatălui său, fiind nevoit să participe la înmormântare. În afară de cei patru, este așteptat și observatorul Marcel Lică. Nu este exclus ca, în funcție de probele adunate, procurorii să solicite și reținerea arbitrilor.

"Prima mea discuție cu procurorii a fost una de bun-simț. Au întrebat lucruri normale, care erau de datoria lor să le întrebe. Nu voi fi reținut mâine (n.r.-azi), că nu există motive" – Marcel Lică, vicepreședinte CCA

 

Andrei Nourescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
DECIZIE pentru toți românii care au BULETIN. A fost semnat decretul prezidențial
DECIZIE pentru toți românii care au BULETIN. A fost semnat decretul prezidențial
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cum îți dai seama că mașina ta este urmărită prin GPS?
Cum îți dai seama că mașina ta este urmărită prin GPS?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×